Beneficiile uleiurilor esențiale

24.07.2020


Uleiurile esențiale sunt remedii naturale a căror utilizare este înrădăcinată în tradiţiile civilizaţiilor antice folosite de mii de ani în scopuri medicinale. Totuși, în ultima perioadă, uleiurile estențiale au cunoscut un trend ascendent, datorită beneficiilor multiple pe care le oferă sănătății noastre. 

Astfel, fie că le achiziționezi pentru aromaterapie, îngrijire personală sau tratatrea unor afecțiuni, acestea prezintă o serie de beneficii pentru sănătatea ta fizică și psihică. 


1. Aduci natura la tine în casă.

"Forest therapy" în engleză sau "shinrin-yoku" în japoneză - studiile demonstrează efectele benefice ale plimbărilor prin pădure precum răspuns imun mult îmbunătățit, scăderea inflamației, extinderea activității funcționale a celulelor antivirale, îmbunătățirea activității cognitive. Vestea foarte bună este că o plimbare prin natură este o ședință de aromaterapie. Responsabile pentru efectele benefice ale acestei terapii în pădure sunt aromele naturale secretate de copaci. Adică uleiurile esențiale. Când strivești între palme o frunză de eucalipt sau nișe ace de pin sau brad simți aroma specifică imediat. Ce simți de fapt sunt uleiurile esențiale pe care aceste frunze le au stocate în celulele lor specializate. Aceleași uleiuri pe care bradul, pinul, cedrul, chiparosul, ienupărul le eliberează în aer și pe care tu le inhalezi atunci când te plimbi printre ei.

2. Schimbi atmosfera din casă

După cum simți și ai nevoie - o cameră se poate "încălzi" sau "răci" cu ajutorul unui ulei esenţial.

3. Aromaterapia te ajută să evadezi

Aromele îți accesează memoria olfactivă și emoții asociate acesteia, astfel schimbându-ți starea, oferindu-ți momentul tău de liniște și o stare de bine. Citește despre legătura dintre sistemul imunitar, creier și emoții.

4. Stările de depresie, anxietate, teamă

Și uneori chiar fobiile pot fi ameliorate cu ajutorul uleiurilor esențiale. Inhalarea lor poate promova un somn linistit, poate calma și relaxa. Unele arome pot ameliora compulsiile şi furtunile de temeri şi gânduri obsesive.

5. Emoțiile reprimate și ascunse

Datorită felului în care sunt procesate aromele de către creier, aromaterapia te poate ajuta să te confrunți cu emoții reprimate și ascunse, îți creează cadrul intim și sigur în care poți prelucra anumite evenimente generatoare de emoții puternice. Citește aici despre olfacție și cât de puternic ne influențează aromele.

6. Concentrare, atenţie sau efort mental

Uleiurile esenţiale care conţin 1,8 cineole sunt ajutorul ideal în pregătirea pentru examene sau proiectele care necesită concentrare, atenţie sau efort mental. Uleiuri esențiale pentru concentrare și memorie.

7. Igienă personală sau produse de curățenie

Cu uleiuri esențiale se pot face produse de igienă personală sau produse de curățenie care înlocuiesc cu succes produsele sintetice din comerț. Secțiunea Rețete de pe site-ul nostru îți stă la dispoziție pentru inspirație.

8. Îngrijirea pielii

Diluate corespunzător şi adăugate în creme, unturi, sau uleiuri purtătoare pot înlocui cu succes cremele sintetice pentru îngrijirea pielii, pentru exfoliere, după epilat, etc.

Dispersate într-o bază de săpun sau în gel de duș și șampon pot ajuta cu problemele pielii sau scalpului: mătreaţă, dermatofiţi, micoze, inflamaţii cauzate de înţepăturile de insecte sau arsuri solare. Câteva picături de ulei esenţial pot fi suficiente ca bază pentru creme cicatrizante.

9. Repelent pentru insecte

Unele uleiuri esențiale au efect repelent pentru insecte și sunt o soluție naturală care înlocuiește cu succes produsele sintetice. Citește despre uleiurile esențiale cu efect repelent.

10. Sistemul imunitar

Unele uleiuri esenţiale pot sprijini sistemul imunitar în lupta împotriva agenţilor patogeni: atât difuzate, inhalate, cât şi diluate corespunzător în uleiuri purtătoare. Citește despre cum pot uleiurile esențiale să te susțină în vindecare și să-ți sprijine sistemul imunitar.

11. Sistemul respirator

Aromaterapia susține într-un mod remarcabil sistemul respirator. De la simple răceli și până la probleme respiratorii cu cauză alergică - în toate situațiile uleiurile esențiale pot fi folosite ca remedii adjuvante. Citește despre combinații de uleiuri esențiale necesare alergicilor și uleiuri esențiale must-have în timpul epidemiilor de gripă.

12. Analgezic

Uleiurile esenţiale care au proprietăţi antiinflamatoare demonstrate ştinţific pot fi aliați în păstrarea stărilor de remisie a bolilor cu caracter cronic inflamator. Se folosesc cu succes pentru ameliorarea durerilor de orice fel.

13. Meditație

Uleiurile esențiale unt ancore extraordinare de folosit în meditație sau doar pentru o stare de prezență conștientă. Au capacitatea de a calma mintea și de a te scoate din modul de funcționare implicit, te ajută să trăiești în prezent. Citește aici mai multe despre Default Mode Network și despre cum ne poate echilibra aromaterapia.

14. Masaj

Aromaterapia se folosește cu succes în timpul ședințelor de masaj. Uleiurile pot fi adăugate în uleiul de masaj și difuzate. Pot ajuta la relaxare profundă, la drenaj limfatic, la hrănirea pielii, la ameliorarea durerilor, etc.

15. Anxietate

Mai multe ţări (China, Olanda, Germania, Austria, Franţa) folosesc uleiurile esenţiale difuzate în centrele oncologice sau de îngrijire paliativă (îngrijirea bolnavilor cu dignostic terminal sau boli degenerative cronice) pentru a reduce stările de anxietate ale pacienților înainte de intervenţii chirugicale sau pentru a preveni stările de rău după chimioterapie și radioterapie.

Aromaterapia trebuie inclusă în viața copiilor.

Le poate susține sănătatea într-un mod absolut remarcabil, copiii fiind mult mai receptivi la aceste remedii decât adulții. În plus, uleiurile esențiale facilitează conectarea părinte-copil în feluri în care niciun alt remediu nu o poate face.




Cu Bunica La Taifas - Blog de life-style pentru bunici
Toate drepturile rezervate 2017
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți