Cum alegem un ulei esențial

22.07.2020

Calitatea și autenticitatea uleiurilor esențiale pe care le folosim sunt fundația și "sufletul" aromaterapiei.

Jade Shutes, aromaterapeut certificat, formator în aromaterapie și specialist în plante medicinale.


Aceeași autoare explică foarte frumos într-un articol scris pentru NAHA (National Association of Holistic Aromatherapy) felul în care putem să interpretăm ceea ce producătorii și distribuitorii ne spun despre uleiurile pe care le produc și comercializează, precum și felul în care putem recunoaște un ulei pur.

Despre "gradul terapeutic"


Oricât de tranșant și dur ar suna, termenul de "grad terapeutic" nu există. 

Conform aromaterapeutei, acest termen a apărut prin anii 90 și a fost inventat de către oameni foarte pricepuți în vânzări, care au excelat în a-i face pe oameni să creadă că uleiurile lor sunt mai "terapeutice" decât altele. În acest fel, au apărut și alți producători care și-au asumat "gradul terapeutic" pentru uleiurile lor. Astăzi, toată lumea vinde uleiuri esențiale cu grad terapeutic și este foarte interesant de văzut cum niște comercianți foarte abili au reușit să introducă în limbajul specific aromaterapiei un termen care nu are nicio valoare.

Pentru ca acest termen să aibă valoare, ar trebui să existe o organizație abilitată să confere grade terapeutice, să clasifice uleiurile, etc. Dar această organizație nu există. Așadar, "gradul terapeutic" este marketing pur. 

Cu siguranță este mult mai tentant să cumpărăm uleiuri esențiale "certificate (de către cine?) cu grad terapeutic" decât uleiuri esențiale pure pe care să le folosim în scop terapeutic, dar dacă privim lucrurile cu atenție, putem constata că nu există logică în asta.

Foarte mulți aromaterapeuți au căzut în capcana unor comercianți care pretind că vând uleiuri esențiale certificate și aprobate cu grad terapeutic. Este nevoie ca lucrurile să fie spuse foarte clar:

Nu există uleiuri esențiale cu grad terapeutic și nu există standarde de calitate și de clasificare în aromaterapie.

Burfield and Kirkham, 2006-2007

Ce calități sunt de căutat într-un furnizor de uleiuri esențiale?


Aceeași Jade Shutes explică ce este important să avem în vedere atunci când căutăm un furnizor de uleiuri esențiale. Acesta trebuie să-și facă un scop din furnizarea uleiurilor aromaterapeuților și publicului educat în acest domeniu. Ea preferă companiile mici, deținute de către aromaterapeuți sau specialiști în ceea ce privește uleiurile esențiale, în defavoarea corporațiilor. Caută, de asemenea, ca furnizorul să țină legătura cu cei care produc uleiurile, dacă este posibil, să poată pună la dispoziție rapoarte GC/MS, precum și MSDS (Material Safety Data Sheet). Reputația furnizorului și imaginea pe care și-a construit-o sunt și ele importante, precum și vechimea lui pe piață - cu cât aceasta e mai mare, cu atât crește gradul de încredere al respectivului furnizor.

Dacă furnizorul de la care cumperi, îndeplinește majoritatea condițiilor de mai sus, se poate cel puțin pleca de la ideea că uleiurile lui sunt de o calitate mai bună decât cele care se găsesc pe rafturi în magazinele cu specific general sau cele ale marilor corporații. Dacă ți-a fost pus la dispoziție și raportul GC/MS, poți cunoaște profilul chimic al acelui ulei, potențialele aplicații terapeutice și precauțiile.

Ce calități sunt de căutat într-un ulei esențial?


Atunci când cumpărăm un ulei esențial, trebuie să avem în vedere următoarele: numele latin (genul și specia), țara de origine, partea plantei din care a fost obținut uleiul, felul în care a fost obținut, felul în care plantă a fost crescută (organic, sălbatic, convențional), chemotipul (când e cazul). O altă calitate de maximă importanță pe care trebuie să o căutăm, în noi de această dată, este consecvența și precizia cu care lucrăm cu ale noastre simțuri. În relația cu un ulei esențial avem nevoie de toate simțurile, ba chiar de unul în plus - intuiția.

Așadar, cumpărăm uleiuri esențiale în funcție de:

- Numele latin. Spre exemplu, atunci când spunem ulei esențial de eucalipt, ne putem referi la aproximativ 900 de specii (da, 900). Cu siguranță am vrea să știm dacă achiziționam Eucalyptus Globulus, care nu este sigur pentru copii, sau Eucalyptus Citriodora sau Dives, care sunt considerate a fi sigure. 

- Partea plantei din care a fost obținut uleiul. Cel de scorțișoară obținut din scoarță, de exemplu, este diferit de cel obținut din frunze.

Uleiul trebuie să fie obținut cu scopul precis de a fi folosit pentru proprietățile lui terapeutice. Un ulei de lavandă care este obținut pentru a fi folosit în scop cosmetic, în industria parfumurilor, săpunurilor, etc, este suficient să fie distilat 15 minute, pe când un ulei de lavandă obținut pentru a fi folosit în scopuri terapeutice are nevoie de distilare 1-1,5 h, pentru a avea siguranță că toți compușii chimici din plantă se găsesc și în uleiul esențial obținut. Ambele sunt uleiuri esențiale de lavandă, dar compoziția lor chimică face diferență între scop cosmetic și scop terapeutic și, din păcate, acest lucru nu îl vom găsi pe etichetă niciodată. Eticheta va spune același lucru pe ambele uleiuri: ulei esențial pur.

- Prețul. Aici intervine datoria noastră de a ne face propriile cercetări și comparații. Cel mai scump ulei de pe piață nu este neapărat și cel mai bun. Dar nici cel mai ieftin. Partea frumoasă este că, pe măsură ce ne autoeducăm în acest domeniu și înțelegem cât de concentrat este un ulei, cât contează felul în care a fost crescută planta și atâtea alte lucruri, începem să îl apreciem cu adevărat și să îi aflăm prețul corect, folosindu-ne intuiția.


În concluzie, merită reținut faptul că un furnizor de uleiuri esențiale trebuie să fie capabil să ne pună la dispoziție suficient de multe detalii despre uleiuri, despre companie, etc. Iar noi, cu răbdare și dorință, putem să ne antrenăm foarte bine simțul mirosului și, dacă ne folosim și celelalte simțuri, și mai ales intuiția, vom face cea mai bună alegere!

Resurse:

  • Burfield, T. and Kirkham, K. (2006-2007). "The ʻTherapeutic Gradeʼ Essential Oils Disinformation Campaign". Retrieved on November 10, 2009
  • Harris, B. (2006). Editorial. International Journal of Aromatherapy, 16 (2), p.55.
  • The Quality of Essential Oils By Jade Shutes, BA, Dipl. AT., Cert. Herbalist for NAHA
  • Valerie Graham, Certified Aromatherapist for https://raisingnaturalkids.com/



Cu Bunica La Taifas - Blog de life-style pentru bunici
Toate drepturile rezervate 2017
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți